Buna ziua!

Mă numesc Angela Laur, sunt medic aromaterapeut, dermatolog, membru al Ligii Aromaterapeuților și Fitoterapeuților din Europa de Est.

Am intrat în miraculoasa lume a aromaterapiei din pură ”întâmplare” de mai bine de 15 ani și de atunci viața mea și a familiei mele s-a schimbat într-un mod miraculos.

Deși dintotdeauna m-au interesat metodele netradiționale de tratament, fiind medic, oricum apelam la medicina alopată. Dar în interiorul meu eram într-o permanentă căutate a unui ceva anume. Și iată, acel ceva din ”întâmplare” a aparut –  aromele. Primul meu ulei esențial – 33 plante – era un lichid de un verde frumos și o aromă deosebită. L-am luat pentru fiul cel mic. Și spre marea mea mirare nu doar i-a plăcut nespus de mult copilului, dar a fost și foarte eficient. Bronhopneumonia a trecut în 3 zile (am combinat tratamentul alopat cu aromaterapia). Apoi au început să curgă întrebările: de ce a avut un astfel de efect, cum funcționează și ce mai sunt și uleiurile astea esențiale? Astfel a început călătoria mea miraculoasă în minunata lume a aromelor. J

Pe parcursul acestor ani prin aromaterapie mi-am înființat propria afacere, am devenit medic aromaterapeut și am acumulat o experianță destul de mare pe care aș dori să o împart cu cei interesați de tainele aromaterapiei.

În aceată broșură vă descriu într-un mod cât mai simplu principalele metode de utilizare ale uleiurilor esențiale. Ar fi minunat ca uleiurile esențiale să între într-un mod cât mai armonios în viața dvs și să o facă cât mai frumoasă!

Iar dacă după citirea acestei cărți vă vor apărea întrebări sau veți dori să aflați mai multe despre lumea aromelor, vă aștept la ACADEMIA VIVASAN – Cursurile de Aromaterapie, de unde veți afla mai multe informații despre arome, metodele lor de utilizare și de combinare, etc.

Să începem cu amestecurile aromate. Este destul de simplu și e bine de reținut.

 

 

Pregătirea amestecului aromat

 

Pentru a crea un amestec aromat avem nevoie de uleiuri de bază și uleiuri esențiale.

Volumul maximal al acestui amestec îl constituie uleiurile de bază (95 – 99%).

Uleiurile esențiale se aleg în funcție de problemele sau de efectele pe care dorim să le obținem.

În uleiul de bază, picătură cu picătură, se adaugă uleiurile esențiale, ținând cont de dozajul recomandat.

Flaconul (vasul) în care se va păstra amestecul trebuie să fie din sticlă de culoare întunecată (maro sau albastru) și să se închidă etanș.

Amestecul obținut se amestecă (se agită) atent în sensul acelor de ceas (nu se scutură!) și se lasă pentru o oră la maturat. Amestecurile pentru parfumuri sunt lăsate între o zi și o lună (pentru armonizarea aromei).

 

Volumele necesare pentru amestecuri:

0,05 ml – o picătură

1 ml – 20 picături

5 ml – o linguriță – 100 picături

10 ml – 2 lingurițe – 200 picături

15 ml – o lingură – 300 picături

30 ml – 2 linguri – 600 picături

240 ml – o cană – 16 linguri – 3600 picături

 

Concentrația de uleiuri esențiale în amestecuri aromate:

  1. Concentrația de 1% se folosește pentru pielea feței, copii, persoane vârstnice, gravide, în cazuri de epuizări energetice sau după afecțiuni grave.a. O picătură la 5 ml
    b. 2 picături la 10 ml
    c. 10 picături la 50 ml
  2. Concentrația de 2% este concentrația standard pentru majoritatea amestecurilor.a. 2 picături la 5 ml
    b. 4 picături la 10 ml
    c. 20 de picături la 50 ml
  3. Concentrația de 3% este recomandată în amestecurile pentru masaj general.a. 3 picături la 5 ml
    b. 6 picături la 10 ml
    c. 30 de picături la 50 ml
  4. Concentrația de 4% este recomandată pentru amestecurile în masaj local.a. 4 picături la 5 ml
    b. 8 picături la 10 ml
    c. 40 de picături la 50 ml
  5. Concentrația de 5% se folosește în cremele de tratament, amestecuri pentru presopunctură, compoziții de parfumuri.a. 5 picături la 5 ml
    b. 10 picături la 10 ml
    c. 50 de picături la 50 ml

Acum când știm cum să creăm corect un amestec aromat trecem la studierea metodelor de utilizare ale uleiurilor esențiale.

 

Metodele de utilizare ale uleiurilor esențiale:

Utilizarea externă (aplicarea pe piele):

  1. Aromamasaj
  2. Frecții
  3. Băi aromate generale
  4. Băi aromate locale:
    a. băi de șezut
    b. băi de picioare
    c. băițe pentru mâini
  5. Împachetări aromate
  6. Comprese cu uleiuri esențialeAplicarea remediilor aromate pe mucoase:
  7. Gargarizări ale cavității bucale
  8. Badijonări ale cavității bucale
  9. Picături nazale
  10. Tamponarea canalului auditiv extern

Inhalări:

  1. Inhalări fierbinți
  2. Inhalări reci
  3. Aromatizarea încăperilor – aromacandelă, aromadifuzor

Alte utilizări:

  1. Aromatizarea ceaiurilor cu uleiuri esențiale
  2. Îmbogățirea produselor cosmetice